fShare
0

 

Institutul Național de Sănătate Publică anunță lansarea campaniei cu sloganul  În primul rând, ASCULTĂ. Să îi asculți pe copii și tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoși și în siguranță!. Aceasta este o  iniţiativă de creştere, pe baze ştiinţifice, a sprijinului pentru prevenirea consumului de droguri, fiind astfel o investiţie efectivă în bunăstarea copiilor şi tinerilor, a familiilor şi a comunităţilor din care fac parte aceştia,  se adresează părinților, educatorilor, personalului medical, decidențilot, populaţiei generale și este organizată în cadrul Subprogramului de evaluare şi  promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate al Ministerului  Sanatatii  și  coordonată tehnic la nivel național de către  Institutul Național de Sănătate Publică.


Campania include următoarele:

RESURSE DE INFORMARE